Pe data de 24 februarie, in fiecare an, inca
din perioada geto-dacilor se
sarbatoreste ,,Dragobetele” si
reprezinta credinta populara in puterea de procreere, forta vitala de
marirea neamului. Acest obicei se leaga
de sfarsitul iernii si inceputul
primaverii, odata cu reinvierea naturii. Dragobetele se serbeaza prin
petreceri, unde domina veselia si bucuria. Inaintea acestei sarbatori, au loc
pregatiri intense pentru zestrea tinerelor fete. Acestea participa la pregatiri, alaturi
de mame, pentru a-si dovedi harnicia. Un bun exemplu este participarea, in
serile de iarna (ianuarie si februarie) la asa numitele ,,claci”,unde se
scarmana lana si se toarce. Acolo, femeile tinere canta, fac aluzii la
casatorii, pregatind oarecum pe tinerele fete. Din cand in cand trec si tinerii
care sunt interesati de fetele din casa respectiva, fara a-si dezvalui
prezenta. Barbatii subravegheaza atenti miscarile tinerilor dandu-le
indrumari. Aceste momente au fost
surprinse cu multa minutiozitate de marele nostru povestitor, Ion Creanga, in ,,fata mosului si fata babei”. Dragobetele oriunde s-ar sarbatorii, in Muntenia, Oltenia, Ardeal, Moldova, Banat
sau Dobrogea are acelasi scop precis, acela de inceputul dragostei intre doi
tineri, fata si baiat. Dragobetele sarbatoreste inceputul relatiei de dragoste
intre cei doi tineri, baiat si fata, spre deosebire de „Valentine s day”, care
reprezinta iubirea in totalitate, reinnoirea relatiei, intarirea relatiei si inceputul
ei. In credinta populara s-a perpetuat de-a lungul vremurilor, sub forma de
legende descrierea acestei sarbatori. Un tinar, frumos, puternic, vesel, dar
naiv si iubaret (cuprinde toate insusirile unui tanar, din orice timp ), Dragobete,
fiul babei Dochia a venit intr-o comunitate, pentru a-si cauta perechea printre
fetele de acolo. In legendele lui Mihail
Sadoveanu este descrisa si aceasta sarbatoare. Pictorul Theodor Aman, prin folosirea culorilor vii a luminozitatii, prin plasarea personjelor in mijlocul naturii,
a abordat tema petrecerii la romani, inclusiv in timpul Dragobetelui, in
tabloul ,,Hora de la Aninoasa”. Nicolaie
Grigorescu prezinta veselia frumusetea, mindria tinerei romance in tabloul ,,
taranca voioasa”. In tabloul ,,Ghiocei” al lui Ion Andreescu este prezenta
primavara din perioada sarbatorii Dragobeteului. Pe pamantul stramosesc
dragostea a fost celebrata totdeauna. In
urma sapaturilor arheologice sau gasit fresce cu desene despre dragoste si
vase, cel mai cunoscut este cupa,, Cununia”din cultura Gumelnita (localitatea Sultana).
In Muzeul de Arheologie Constanta se gaseste statuia din marmura Afrodita, din mitologia greaca (zeita
frumusetii si a dragostei), in fata Muzeului, este statuia lui Ovidius, poetul roman, ,,cantaretul gingaselor
iubiri”. Toate acestea dovedesc ca geto-dacii, traci, localnicii acelor vremuri,
impreuna cu strainii, sarbatoreau adesea
prin petreceri, dragostea, prin simbolul casatoriilor. Cuvantul
dragoste, se pare ca are aceiasi radadacina etimologica cu a cuvantului
Dragobete. Cuvantul dragoste are intelesuri profunde in credinta populara si
cultura romaneasca, diferita de cuvantul iubire. Sarbatoarea Dragobete este
legata de cuvantul dragoste prin inceputul relatiei intre doi tineri (baiat
si fata) rostind adesea cuvantul ,,
drag”. Cuvantul ,,dragoste” impleteste la un loc, afectiunea, simpatia, dorul, tandretea,
solidaritatea, atasamentul, etc..Dragostea in cel mai vechi sens al sau
inseamna puterea de a detine si a pastra
lucrul cel mai de pret in lume. Prin seria de sculpturi in piatra
,,sarutul”, Constantin Brincusi arata tandretea si solidaritatea celor doi de
a-si petrece eternitatea impreuna. Cu acelasi inteles are si,, Poarta sarutului”
din Targul Jiu, unde in prezent tineri isi oficiaza casatoriile. Oscar Han a
sculptat bustul lui Mihai Eminescu, iar pe soclu chipul Veronicai Micle repprezentand
dragostea lor in vesnicie. Grupul statuar se gaseste pe faleza Cazinoului, in apropierea marii, asa
cum si-a dorit poetul in poezia ,,Mai am un singur dor”. Cultura romaneasca reprezinta dragostea sub diferita
forme: prin muzica, poezii, proza, picturi, sculpturi, dans etc.. Exprimarea
sentimentului de dragoste prin muzica este vasta, fiind vesela sau trista,
populara (doinele, de petreceri etc..) un exemplul este frumoasa melodie din folclorul romanesc ,,Am ibovnic la Mizil” cantata de Maria
Tanase, romantele sunt un mod de a se expima dragostea: ,, Vrei sa ne intalnim
sambataseara”, „zaraza”, „tu esti primavara mea”, „de-a fi salcie la mal”, „iubesc
femeia”, „atat de frageda”(so frecs tont art) sunt cunoscuti marii artisti ce
canta dragostea Maria Lataretu, Maria Ciobanu, Gabi lunca, Ciprian Porumbescu (serenada) si
multi altii. Prin melodiile cantate la diferite instrumente (Gheorghe
Zamfir-nai), se trezesc simturile omenesti cu ajutorul instrumentelor muzicale,
fluierul, acordeonul, vioara, cimpoiul. Dansul este forma de comunicarea si
exprimare a emotiilor si sentimentelor a trairilor sufletesi mai ales dansul in
doi (fata si baiat) in tropotita in
maramures, geamparale in dobrogea in milocul horei cunoscuta in toata tara. Mai
sunt si dansurile imprumutate de la straini precum valsul, tangoul care sunt
complete pentru primii pasi ai celor doi tineri indragostiti. In literatura romana, dragostea isi are un loc
aparte in poezii si romane. Nu putem
trece fara a aminti cateva din poeziile lui Mihai Eminescu: ,,Atat de frageda”,
,,Si daca..”, ,,Sara pe deal” ,,Luceafarul”, ,,De ce nu-mi vii” , ,, Floare
albastra” . Si alti poeti romani au cantat dragostea, amintim doar cativa: Lucian
Blaga - ,,Cantec in doi”, George Cosbuc- ,,Numai una”, ,,Rea de
plata”,Minulescu-,,Romanta ultimului sarut”, ,,Ce faci tu” , Nichita stanescu- ,,Cantec de dor”,
,,Imbratisarea”, Mrcea Dinescu- ,,mai stii”, Adrian Paunescu -,,Cu tine”. Proza literaturii romanesti este bogata in
redarea definirii sentimentului dragoste la romani prin povestiri si romane: George Calinescu- ,,Enigma Otiliei”si
,,orasul cu salcami”, Mircea Eliade-,, Maitrey”, Garabet Ibraileanu-,,Adela”, Liviu
Rebreanu- ,,Adam si Eva,, si ,, Ciuleandra”, Ion Slavici- ,,Padureanca”, Ionel
Teodoreanu- ,,La Medeleni”, ,,Lorelei”, Cella Serghi- ,,panza de paianjen”,
Mihai Drumes-,,Invitatie la vals” si ,,Scrisoare de dragoste” . Sarbatoarea
dragobetelui este unica la romani, este sarbatoarea de inceputul dragostei
cantata in toate timpurile .
In fiecare an, pe
24 februarie, cand are loc intalnirea dintre cele doua anotimpuri, iarna cu
primavara, cand cu ultimele semne ale iernii mai sunt prezente (gerul, zapada
prin locuri ascuns), cand primavara vine cu miei si flori (ghiocei, stanjenei
si brebenei), aici in spatiul mioritic, se sarbatoreste in stilul dulce
romanesc, cu bucurie si petreceri, Dragobetele. Acesta este unic in felul sau,
pentru ca sarbatoreste Dragostea in sine, cu voiosie, bucurie, acel ceva ce
este de nepretuit (nu-si are pretul pe pamant), acel ceva, care duce la
perpetuarea vietii. Liviu Rebreanu a scris ca ,,Dragostea adevarata, infrunta
lumea, e generoasa si mandra. Iubirea vinovata se ascunde”. De ziua
Dragobetului, cu inima curata si hainele
de sarbatoare, cu ceva din portul popular romanesc, cu bucurie, timiditate si
sfiala in suflet, intrati pe poarta unde se tin petreceri, tinindu-va de mana,
in fata intregii lumi. Cei singuri , pasiti cu incredere si speranta la
petreceri, caci Dragobetele va avea grija sa va gasiti perechea.
Post a Comment